Site Loader

Continuă ascensiunea lui Popa. De această dată a fost convocat la naționala U 19!

Continuă ascensiunea lui Popa. De această dată a fost convocat la naționala U 19!

Robert Popa este unul dintre jucătorii în care conducătorii și suporterii formației FC Universitatea Craiova își pun mari speranțe. Iar evoluțiile acestuia din prima parte a campionatului au fost foarte bune, astel că tânărul jucător al alb-albaștrilor a fost convocat și la loturile naționale ale României. Dacă în urmă cu câteva zile goalkeeperul din Bănie a fost prezent la naționala U 18, pergătită de Adi Văsâi, de această dată Popa a fost convocat de către selecționerul Dan Oprescu la U 19.

Naționala Under 19 a României se va reuni duminică, 7 martie, la Arad, pentru primul meci de pregătire din 2021. Generația tricolorilor născuți începând cu 1 ianuarie 2002 va întâlni selecționata similară a Serbiei, miercuri, 10 martie, de la ora 12:00, pe stadionul Francisc von Neuman.

 Lista îi conține pe următorii jucători:

Portari: Răzvan Sava (Torino/Italia), Otto Hindrich (ASU Politehnica Timișoara), Robert Popa (U Craiova 1948 SA)

Fundași: Darius Grosu (Viitorul Constanța), Andrei Iana (CSM Slatina), Mădălin Pascu (Sportul Chiscani), Radu Drăgușin (Juventus/Italia), Alexandru Chilili (FC Voluntari), Ionuț Mitran (CSU), David Tălmaciu (CSM Corona Brașov), Gabriel Buta (Viitorul Constanța), Ștefan Stefanovici (Sporting Juniorul Vaslui), Alexandru Sima (CSM Reșița), Alexandru Pantea (FCSB)

Mijlocași: Ovidiu Perianu (FCSB), Szondi Botond (AFK Csikszereda), Soma Casiadi-Bakó (AFK Csikszereda), Constantin Grameni (Viitorul Constanța), Ioan Borcea (Dinamo), Octavian Popescu (FCSB), Florin Bălan (AFC Farul Constanța), Mihai Constantinescu (FC Petrolul Ploiești), Ahmed Bani (Dinamo), Cătălin Cîrjan (Arsenal/Anglia), Marius Corbu (Puskás Akadémia FC/Ungaria), Ștefan Baiaram (CSU), Alexi Pitu (Viitorul Constanța), Marian Danciu (CSU)

Atacanți: Louis Munteanu (Fiorentina/Italia), Ianis Stoica (CSM Slatina), Ion Vasluian (Ripensia Timișoara)

Naționala U19 a României va fi gazdă la Campionatul European al acestei categorii de vârstă, în perioada 30 iunie – 13 iulie 2021.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recente

P