Site Loader

Săptămâna Constantin Brâncuşi, marcată de Fotbal Club Universitatea 1948

În această săptămână, la Craiova se celebrează „Părintele sculpturii moderne“ – Constantin Brâncuşi.

Peste 40 de documente relevante pentru capitole esențiale din parcursul „Părintelui sculpturii moderne“ – multe cu o vechime de peste 120 de ani și rămase până în prezent inaccesibile publicului larg, pot fi studiate, în premieră, începând de marți, în cadrul expoziției „Din viața lui Brâncuși“, organizate la sediul Secției de Istorie – Arheologie a Muzeului Olteniei, Craiova.

Proiectul fără precedent, rezultat al colaborării între specialiștii instituției muzeale și cei ai Serviciului Județean Dolj al Arhivelor Naționale ale României (ANR), reușește să aducă în lumină cereri scrise și semnate de Constantin Brâncuși, acte notariale și administrative, schițe arhitecturale, distincții ori certificate, majoritatea concentrate în intervalul 1895 – 1905, toate având un rol covârșitor pentru o mai bună înțelegere a ascensiunii celui mai cunoscut sculptor român.

Fotbaliștii echipei noastre au admirat astăzi operele lui Constantin Brâncuși. În frunte cu Nicolò Napoli, alb-albaștrii au vizitat mai întâi Centrul Brâncuși, iar următoarea vizită a fost în interiorul Muzeului de Artă, unde sunt expuse o parte din lucrările marelui sculptor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

P