Mircea Bornescu: „Vă rog să ne tratați cu respect. Noi suntem FC Universitatea Craiova!”

Mircea Bornescu a luat atitudine ca un adevărat conducător al Științei.
Mircea Bornescu se află la început de drum în noua sa postură la FC Universitatea Craiova, dar încă din primele sale zile de la revenirea în Bănie „Pepe„ a dat dovadă că este omul care îi lipsea Științei. Noul manager al liderului Ligii 2 este omul care iubește din toată inima sa culorile sfiinte ale Universității și nu s-a ferit după calificarea alb-albaștrilor de pe primul loc în play off să tragă anumite semnale ca o voce autoritară ce este. Pe pagina sa de facebook, Mircea Bornescu a postat un mesaj prin care cere ca tuturor celor de la FC Universitatea Craiova să li se arate cuvenitul respect câștigat în decursul anilor prin muncă și sudoare:
„Emoțiile puternice pe care le-am trăit la meciul de ieri m-au determinat să scriu aceste rânduri. Emoțiile trăite în culorile alb-albastre sunt puternice la fel ca echipa care le generează și care a avut tăria să renască din noroaiele Ligii a IV-a unde a fost nedrept trimisă în urma unor evenimente pe care le cunoaștem cu toți. Nu putem să închidem ochii și să uităm ce s-a întâmplat cu Universitatea Craiova. Nu putem să nu ne aducem aminte de stadioanele pline de oameni care au trăit, s-au bucurat, au respirat și au cântat pentru Știința. Am avut onoarea să mă aflu în mijlocul vulcanului de pe Stadionul Ion Oblemenco și nu am cum să uit asta.
