FC BOTOŞANI vs “U” CRAIOVA 1948, GURĂ DE OXIGEN PENTRU DICĂ?!?!?!

Startul sezonului este unul catastrofal pentru băieţii noştri și părea parțial ratat și pentru moldoveni, până când recenta remiză din Giulești, 2-2, ne-a dezvăluit un FC Botoșani destul de competitiv.
După 3 runde, moldovenii ocupă poziția 11, fără victorie, cu doar 2 puncte, golaveraj 4-5, în timp ce FCU e pe penultimul loc, 15, zero puncte, golaveraj 4-8.
Așadar, în această seară, începând cu ora 18: 30, vom avea de-a face cu două echipe din partea inferioară a clasamentului, al căror obiectiv real nu poate fi playoff-ul, deși, intențiile declarative cam acestea sunt.
“U” CRAIOVA 1948
Nici în cele mai negre vise nu ne închipuiam că băieţii noştri vor fi fără puncte înaintea rundei a patra.
Mai multe cauze au dus la acest zero din clasament. Întârzierea numirii unui antrenor principal. Goluri nepermise încasate după faze fixe. Gafele portarului Popa.
Pentru această deplasare (lungă și obositoare din perspectiva distanței) e de așteptat să debuteze în compartimentul defensiv Leo Lacroix, venit de la Perth, Western Australia.
Dar e posibil și ca lui Robert Popa, gafeur fruntaș în meciul cu U. Cluj, să nu i se mai dea credit, urmând a fi înlocuit cu Gurău. Însă cum Popa e jucător sub vârstă, vor trebui făcute și alte modificări, probabil folosirea lui Blănuță (român de dată recentă) în linia de atac.
Dar nu e exclusă nici apariția lui Marius Ciobanu, ca jucător U21. El ar putea intra în linia de mijloc, situație în care sacrificatul ar fi, probabil, Baeten. De văzut care va fi alegerea lui Nicolae Dică.
FC BOTOŞANI
În primele două runde Botoșaniul a părut o echipă moale, dar și de o valoare nu foarte ridicată. Înfrângere la Voluntari, 1-2, apoi un punct obținut acasă cu mare șansă, 1-1 cu Petrolul, erau rezultate ce nu păreau de bun augur.
Meciul din Giulești ne-a arătat un cu totul alt Botoșani. Viu, reactiv, capabil să revină după 1-0 pentru Rapid, să treacă în avantaj, iar la 2-2 să aibă o mare ocazie, salvată cu greu de Horațiu Moldovan. Care să fie adevărata față a echipei, cea din primele două runde sau cea din Giulești?
Cum la Botoșani se fac transferuri multe, iar patronul Iftime a vorbit de posibila (re) aducere a lui Hervin Ongenda, formația probabilă e întotdeauna o enigmă.
Sunt probleme, ca peste tot, cu jucătorul sub vârstă. În Giulești s-a început cu Cărăușu, apoi a intrat destul de bine Gabriel David, ca fundaș dreapta. Se pare că el va fi opțiunea și pentru acest meci.
De văzut și care va fi reacția lui Marius Croitoru în fața echipei la care a activat aproape jumătate din sezonul trecut și pe care o cunoaște destul de bine.
H2H
Au fost 6 confruntări directe, cu un echilibru perfect. Câte 2 victorii de fiecare parte, plus 2 remize, ultima, 0-0, în cea mai recentă dispută, în aprilie, în Moldova, în play-out.