Site Loader

FCU 1948 Craiova – FC Universitatea Cluj, întâlnirea cu numărul 70

În etapa cu numărul 18 a SuperLigii României, FCU 1948 Craiova o întâlnește în deplasare pe FC Universitatea Cluj. Partida se desfășoară pe Cluj Arena de la ora 16:30.

FC UNIVERSITATEA CLUJ – O singură victorie pe teren propriu

 

“U” Cluj ocupa poziția a 8 a în clasamentul Super Ligii cu 23 de puncte, cinci victorii, opt egaluri și patru înfrângeri, însă în meciurile disputate acasă, formația clujeană a reușit victoria doar în fața echipei Sepsi OSK, cu scorul de 1-0, în data de 09.10.2023, după un penalty transformat cu succes de Dan Nistor în minutul 82.

Meciul precedent, “U” Cluj a învins Rapid București în Giulești cu scorul de 3-2. Deși a fost condusă cu scorul de 2-0, echipa clujeană a avut o revenire spectaculoasă.

Primul 11 aliniat în ultima partidă:
Iliev – G. Simion, Masoero, Pițian, Vătăjelu – Doukoure, Fossati – I. Stoica, Nistor, Chipciu – D. Popa

 

FCU 1948 Craiova – Oltenii au un singur obiectiv, trei puncte.

 

FCU 1948 se situează pe locul 14 în clasament cu 18 puncte, cinci victorii, trei egaluri și nouă înfrângere.

Etapa precedentă echipa din Bănie a câștigat în fața celor de la Sepsi OSK, cu scorul de 2-1, după un joc bun făcut de echipa craioveană.

Blănuță a deschis scorul în minutul 10 al partidei, iar pentru oaspeții a marcat Matei în minutul 30, stabilind scorul pauzei, 1-1. Victoria a fost adusă de golul lui Lacroix în minutul 92, dintr-o centrare perfectă marca Aurelian Chițu, care a adus prima victorie în SuperLiga pentru Giovanni Costantino.

Primul 11 aliniat în ultima partidă: Gurău – Padula, Campagnucci, Lacroix, Mascarenhas – Achim, Van Durmen – Baeten, Chiţu, Bahassa – Blănuţă.


Cele două echipe s-au întâlnit de 69 de ori. “U” Cluj a reușit să câștige de 20 de ori, în timp ce oltenii s-au impus în 35 de dăți, iar 14 partide s-au terminat la egalitate.

Acesta este un meci de tradiție, prima întâlnire a avut loc în anul 1964, pe vremea când FC Universitatea Cluj purta numele de Știința Cluj și FCU 1948 Craiova se numea Știința Craiova.
De a lungul istoriei, partidele dintre cele două echipe au fost spectaculoase, cu goluri multe și fotbal frumos.

 

Partida va fi condusă la centru de către Chivulete Andrei Florin (Bucureşti),

A1: Bucsi Imre-Laszlo (Sfântu Gheorghe),

A2: Necula Mihaita (Bucureşti),

Arbitru VAR: Haţegan Ovidiu (Arad),

Arbitru AVAR: Ghiciulescu Raul Constantin (Lugoj – Timiş),

R1: Mazilu Florin Ovidiu (Satu Mare),

Obs. arbitri: Onicas Ioan (Zalău).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

P