Ştiri
Click pentru a mări fotografia
VIDEO / Remiză în teren, victorie a Ştiinţei în tribune
Publicat pe 25 noiembrie 2013, 00:42

Încheiat identic ca în tur, duelul Universităţii Craiova cu echipa înfiinţată de primărie nu a avut parte de prea mult fotbal, dar suporterii Ştiinţei au făcut spectacol în tribunele stadionului „Ion Oblemenco”. Prezentă pentru prima oară de la revenirea în fotbalul românesc în casa părtinească, Universitatea Craiova nu a resimţit postura avută pe hârtie de echipă oaspete, fiind mult mai respectată şi iubită faţă de echipa gazdă. În privinţa jocului, acesta a cam scârţâit pe alocuri, însă s-a observat clar o notă de dominare a „studenţilor”.

Ocaziile de poartă n-au încântat publicul, deoarece au fost puţine şi anoste. Bătălia s-a dat la mijlocul terenului, iar singurele momente mai periculoase au fost create de elevii lui Napoli. Baird a ratat monumental deschiderea scorului cu zece minute înainte de final şi nu l-a putut învinge pe Brac din 12 metri. Au mai urmat câteva incursiuni ale Ştiinţei, care s-au încheiat însă fără succes. Universitatea Craiova a remizat alb în primul meci din acest an pe „Ion Oblemenco”, iar „studenţii” au fost primiţi cum nu se poate mai bine în propria casă, cu toată dragostea şi sufletul adevăraţilor suporteri.

 

---------

 

15.000 de suporteri au încurajat Universitatea Craiova
 

«Suntem noi, Ştiinţa suntem noi!»

Atât pe teren, cât şi în tribune

Arena “Ion Oblemenco” nu a mai “trăit” de câţiva ani atmosfera care s-a creat la partida dintre cele două echipe ale Craiovei(0-0). Dacă se mai întreba cineva care este adevărata echipă pe care o susţin suporterii, probabil că după acest meci nu mai există semne de întrebare. Au fost 1000 de suporteri (cu indulgenţă şi marjă mare de eroare) împotriva a  15.000.  Pe Oblemenco s-au luptat “oaspeţii” cu cei mai mulţi suporteri şi “gazdele” cele mai huiduite. Curios este că la conferinţa de presă de după meci, tehnicianul CSU a recunoscut presiunea publicului dar a declarat că spectatorii sunt încă la mijloc. Poate că Ovidiu Stîngă a fost prea concentrat pe ce se întâmpla în teren şi nu a auzit scandările celor 15.000 de susţinători ai adevăratei Universitatea Craiova.  

Nu am controlat jocul în totalitate, cum mi-aş fi dorit. Presiunea publicului s-a simţit. Adversarul a fost supramotivat. Lumea este încă la mijloc, cred eu. Este un rezultat echitabil, puteam să şi pierdem, să şi câştigăm. Era îmbucurător să câştigăm , ne-am fi detaşat în clasament. Nu îmi doream un punct, vroiam trei. Consider încă o dată că presiunea si/a spus cuvantul, poate este si lipsa de experienta. FCU a fost acasă, cum s-ar zice, iar lumea a venit la stadion. Ei au jucat cu sufletul, s-a vazut asta.
A spus tehnicianul CSU

Ovidiu Stîngă a concluzionat: “Sunt două lucruri, ca sunt în acest joc istoric, dar şi faptul că nu îmi doream”.
Nicolo Napoli a început prin a felicita suporterii Universităţii.

 

Ei au arătat care este adevărata echipă din Craiova. Am încercat să marcăm, am avut ocazii numeroase. Sunt mulţumit de modul în care au jucat băieţii, s-au dăruit din primul până în ultimul minut. Am jucat acasă la noi. Cred ca se putea mai mult de un egal.
A declarat antrenorul Universităţii

Îmi doresc ca echipa adevărata a Craiovei, noi, să se întoarcă acasă cât mai repede acasă.
A mai spus Nicolo Napoli

 

Peluza Sud a fost la înălţime. Suporterii au avut şi o coregrafie specială pentru această partidă. Stema cu leul a fost plimbată pe braţe atât în Peluza Sud, cât şi în Tribuna a 2-a. La final fotbaliştii Universităţii Craiova au fost aplaudaţi de miile de suporteri aflaţi pe stadion, inclusiv de cei aflaţi la Tribuna I.

 

Alte informații:
NUME DE LEGENDĂ
MECIURI CELEBRE
Logo Editie Speciala
Cetatea Banilor City
Logo Oltenia 3TV