Ştiri
Click pentru a mări fotografia
Universitatea pierde trei puncte în prelungiri
Publicat pe 18 noiembrie 2013, 23:21

Universitatea Craiova a întâlnit sâmbătă un adversar care a jucat la “ciupeală”. Deşi, la conferinţa de presă de după meci, antrenorul Olimpiei Satu Mare, Tiberiu Csik, spunea că a venit la Severin după toate cele trei puncte, dacă partida s-ar fi terminat 4-0, nimeni nu ar fi avut nimic de comentat. Oaspeţii au înscris la una dintre cele două faze de atac la poarta Universităţii, obţinând un egal nemeritat. Ca şi în ultima etapă a turului, când a remizat alb cu Târgu Mureş, Universitatea a ieşit la joc şi a dominat ostilităţile, însă victoria nu îndrăzneşte să revină în tabăra alb-albastră. Elevii lui Napoli au consemnat a doua remiză consecutivă pe teren propriu, încheind la acelaşi scor ca în startul campionatului partida cu Satu Mare. “Studenţii” au intrat bine în ghete de la primul fluier şi au dat semne că râvnesc ca nişte adevăraţi lei după izbândă. Săceanu şi Bălan au lovit năprasnic mingea din preajma careului advers, dar fără succes pe tabelă. La pauză Napoli a schimbat mijlocul ofensiv, iar efectul a survenit în 12 minute, dar nu printr-un nou intrat, ci prin “bulgarul” Stoianof. “Juveţii” au dat drumul la tunuri, iar centrarea lui Buşu de pe partea stângă a fost fructificată cu sânge rece, din cinci metri, de Stoianof (’57).

Din acest moment Ştiinţa a început să rateze pe bandă rulantă. Duoul de şuturi, Săceanu şi Bălan, s-a remarcat şi în repriza secundă, lansând torpile către poarta sătmăreană. Ultimul menţionat şi-a bătut joc de o pasă de geniu a lui Goge şi a şutat pe lângă poartă, deşi la faza respectivă apărarea şi portarul erau bătuţi. Asediul la poarta oaspeţilor s-a accentuat odată cu trecerea timpului, Ştiinţa dovedindu-se într-o formă bună de joc. Dar, cum fotbalul nu este întotdeauna cinstit, Olimpia a furat un punct nemeritat în prelungiri. Ene (’90+2) a înscris pentru 1-1, după un corner, “juveţii” fiind egalaţi identic ca la Mioveni, în urma unei faze fixe.La conferinţa de presă, tehnicianul Nicolo Napoli nu a putut să nu îşi arate dezamăgirea vizavi de rezultatul “mincinos”.


E al cincilea gol pe care îl luăm din corner în acest sezon. Al cincilea. Nu poţi să progresezi dacă apar asemenea momente mereu. Am făcut o primă repriză mai modestă, dar la pauză am făcut două schimbări şi lucrurile au început să meargă. Am dat gol, am avut alte oportunităţi de a marca, Bălan singur cu portarul, Goge la fel. Ocazii am avut, dar nu le-am fructificat.
A declarat Napoli


Tehnicianul oaspeţilor a recunoscut superioritatea Universităţii, dar s-a declarat fericit de rezultat.

 

Când dai gol în ultimele minute şi reuşeşti să scoţi un punct, eşti fericit. Au avut ei ocazii mai multe, dar băieţii noştri au avut o atitudine pentru carte îi felicit. Îmi scot pălăria în faţa lor.
A declarat antrenorul Olimpiei, Tiberiu Csik

 

Pentru Universitatea Craiova urmează acum un meci important, pe care îl va juca pentru prima dată acasă, împotriva CSU. Ce alt moment poate fi mai reuşit pentru un rezultat mare, în faţa miilor de suporteri ai Ştiinţei?

Alte informații:
NUME DE LEGENDĂ
MECIURI CELEBRE
Logo Editie Speciala
Cetatea Banilor City
Logo Oltenia 3TV