Ştiri
Click pentru a mări fotografia
Ion Oblemenco, legenda merge mai departe. Ar fi împlinit 68 de ani
Publicat pe 8 iunie 2013, 09:47

Şi pentru a da măsura valorii sale umane şi a iubirii pentru Universitatea, ne permitem redarea unui citat din cartea lui Marius Popescu “Oblemenco şi campioana unei mari iubiri”: “Fiind iubit de asemenea oameni, pe care nu i-ai cunoscut probabil niciodată, simţi că ai fi în stare să faci totul pentru ei. Şi mai simţi că le datorezi foarte mult. (...) Am avut mare noroc că m-am întors acasă, la oltenii mei, care mă iubesc. Am ajuns un ostaş folositor în oastea fotbalului craiovean şi am ajuns să conduc această oaste în fruntea fotbalului românesc”. Pentru cei care vor să-l omagieze, trebuie amintit că mormântul “Tunarului” Craiovei se află la cimitirul Ungureni, aproape de aleea principală, către intrarea în parc, pe stânga.

170 de goluri a marcat în Liga I

4 titluri de golgheter al României a cucerit în tricoul Ştiinţei
1958 - 1960: jucător la Progresul Corabia
1960 - 1962: jucător la CFR Electroputere Craiova
1962 - 1964: jucător la CSO Craiova
1964 - 1966: jucător la Rapid Bucureşti
1966 - 1977: jucător la Universitatea Craiova (a câştigat campionatul României în 1973/74, Cupa României în 1976/77)
1977 - 1978: jucător la FCM Galaţi
1978 - 1979: vicepreşedinte la Universitatea Craiova
1979 - 1980: antrenor secund la Universitatea Craiova (a câştigat campionatul României)
1980 - 1982: antrenor principal la Universitatea Craiova
(a câştigat campionatul şi Cupa României)
1982 - 1985: antrenor la Chimia Râmnicu Vâlcea
1985: antrenor la FC Olt Slatina
1992 - 1993: antrenor principal la Universitatea Craiova
1996: antrenor la Hassania Agadir


A decedat la 1 septembrie 1996

13 mai este o zi pe care suporterii Universităţii Craiova nu o pot uita. La fel cum nu se pot uita datele intrate în memoria publicului referitoare la marile izbânzi avute pe “dreptunghiul verde”, la fel nu se poate uita ziua de 13 mai. Intrată obsesiv în inima şi memoria suporterului “campioanei unei mari iubiri”. Şi este normal să fie aşa, pentru că această zi are o semnificaţie aparte. Este data la care s-a născut întâiul mare jucător al Universităţii, cel de al cărui nume se leagă inseparabil legenda alb-albastră, pentru ca el însuşi să intre în legendă: Ion Oblemenco. “Tunarul” ar fi împlinit astăzi 68 de ani, o vârstă la care ar fi avut încă multe de oferit fotbalului şi Universităţii. Cu siguranţă, la adăpostul maiestăţii lui nu ar fi avut loc multe dintre evenimentele pe care Universitatea le-a traversat în ultimii ani. Sub privirea sa nu ar fi cutezat mişeii să se aproie de simbolul Olteniei. Ion Oblemenco a plecat însă mult prea devreme dintre noi. “Tunarul” a decedat la 1 septembrie 1996, la Agadir, Maroc, acolo unde destinul l-a trimis să antreneze.

Din bibliografia sa se desprind adevăruri trasate cu efort pe teren: a fost căpitanul echipei care a cucerit primul titlu de campioană pentru Universitatea Craiova şi prima Cupă a României, a fost de patru ori golgheterul primei Ligi şi este încă golgheterul all-time al Universităţii, a fost antrenorul care a adus Ştiinţei primul event din istorie, în 1981, are 282 de partide în Liga I şi 170 de goluri marcate. Se poate mândri altcineva cu asemenea reuşite? Deocamdată nu. Este şi motivul pentru care Ion Oblemenco este mai mult decât o legendă. A devenit un spirit care ar trebui să călăuzească pe oricine pune piciorul pe gazonul stadionului care-i poartă numele.

Alte informații:
NUME DE LEGENDĂ
MECIURI CELEBRE
Logo Editie Speciala
Cetatea Banilor City
Logo Oltenia 3TV