Ştiri
Click pentru a mări fotografia
Fotbal Club Universitatea Craiova s-a reorganizat
Publicat pe 22 mai 2014, 18:14

Având în vedere că vechea societate Fotbal Club U Craiova S.A. care deţinea clubul de fotbal s-a dizolvat, prin decizia Tribunalului Braşov din 9 aprilie 2014, conform prevederilor actului constitutiv al acestei societăţi şi-a încetat activitatea şi clubul de fotbal, urmând ca asigurarea continuităţii sportive să fie făcută conform prevederilor aceluiaşi Act Constitutiv de către o nouă entitate înfiinţată în acest scop.

Astfel că noua structura sportivă, U CRAIOVA S.A., asigură continuitatea sportivă a clubului de fotbal UNIVERSITATEA CRAIOVA.

 

Noua structură a clubului îşi va începe activitatea începând cu sezonul competiţional 2014-2015, în modul şi în funcţie de următoarele situaţii:

 

1.                      În cazul în care se admite recursul FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A. la Curtea de apel Braşov, noua entitate sportivă U CRAIOVA S.A. are drept de participare în Liga a II-a, şi toţi jucătorii aflaţi sub contract cu FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A. devin jucătorii U CRAIOVA S.A.

 

2.                      În situaţia că planul de reorganizare al societăţii FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A. va fi respins şi sentinţa de faliment va rămâne irevocabilă, atunci noua entitate se va înscrie într-o competiţie inferioară urmând ca FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE FOTBAL sau după caz AJF DOLJ să decidă competiţia în care va fi înscrisă noua entitate.

 

În cadrul noii entităţi, structura acţionariatului va fi următoarea:

 

-        34 % reprezentanţi ADRIAN MITITELU;

-        30% -35% ASOCIAŢIA SUPORTERILOR;

-        30% - 35% ALTE PERSOANE INTERESATE ŞI DE BUNĂ CREDINŢĂ SĂ ADERE LA ACEST NOU ÎNCEPUT.

 

Până în prezent şi-au manifestat intenţia cel puţin două organizaţii de suporteri să preia pachetul de acţiuni rezervat acestora şi de asemenea există câteva persoane fizice interesate de a prelua pachetul ce le revine investitorilor, dar care pentru moment nu doresc să-şi dezvăluie identitatea din motive lesne de înţeles.

Însă proiectul este unul deschis şi orice persoană de bună credinţă are loc înăuntrul lui. Dorim o transparenţă totală şi o reorganizare din temelii a FOTBAL CLUB UNIVERSITATEA CRAIOVA.

Urmează ca în zilele următoare noua structură să obţină certificatul de entitate sportivă de la Ministerul Sportului.

 

Anexat vă prezentăm ACTUL CONSTITUTIV AL NOII ENTITĂŢI

 

Alte informații:
NUME DE LEGENDĂ
MECIURI CELEBRE
Logo Editie Speciala
Cetatea Banilor City
Logo Oltenia 3TV